Au apărut noi imagini emoționante cu Radu Ayan, după ce a fost găsit. Băiețelul în vârstă de doi ani din Botoșani, dat dispărut ieri, în brațele salvatorilor
La doar câteva ore după ce a fost găsit, au apărut noi imagini emoționante cu Radu Ayan, băiețelul în vârstă de doi ani din Botoșani, dat dispărut ieri, în brațele salvatorilor. Cei trei polițiști care l-au găsit pe micuț sunt consideraţi „eroii zilei”, scriu oficialii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.
În această după amiază, Radu Ayan, băiețelul în vârstă de doi ani, dispărut în Botoșani, a fost găsit de trei poliţişti. De ieri, în total, micuțul a fost căutat de aproape 500 de persoane.
Noi imagini emoționante cu Radu Ayan, după ce a fost găsit
Manu, Laur și Ionuț. Ei sunt salvatorii micuțului Radu Ayan, băiețelul în vârstă de doi ani, dispărut în Botoșani, în cursul zilei de ieri.
În această după amiază, cei trei polițiști l-au găsit pe micuț ud, îngheţat, desculţ şi speriat, sprijinit de un copac, la aproximativ trei kilometri distanță de locul dispariției, în apropierea unei mănăstiri.
„Manu, Laur și Ionuț sunt eroii zilei!
Cei trei polițiști l-au găsit pe Aryan în pădure dupa 24 de ore de cand a fost sesizată dispariția.
Acesta era speriat, dar a acceptat imediat să-i însoțească pe colegii noștri.
Mulțumim tuturor celor care au participat la activitățile de căutare, a fost un efort comun al tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne, voluntari și jurnaliști!”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.
În imaginile făcute publice, se vede cum micuțul se afla în brațele salvatorilor și mănâncă o banană.
Radu Ayan a supravieţuit singur în pădure, la temperaturi cu minus, câteva ore bune
Micuțul în vârstă de doi ani, dat dispărut ieri, în Botoșani, a fost găsit în această după amiază, la aproximativ trei kilometri de locul dispariției, în apropierea unei mănăstiri.
Copilul a fost găsit de trei polițiști, ud, îngheţat, desculţ şi speriat, sprijinit de un copac, la aproximativ trei kilometri distanță de locul dispariției.
„I-am auzit vocea. Era sprijinit de un copac, între vreascuri uscate, obosit. Dar a avut totuşi puterea să strige la noi. Probabil ne-a auzit şi noi am facut zgomot. L-am strigat. Nu era lovit, era îmbrăcat aşa cum a plecat de acasă, fără papuci în picioare.
Am alergat către el, am strigat la el să stea pe loc. Nu vă pot exprima în cuvinte, sunt emoţionat. Am doi copii, fapt care m-a facut să nu stau acasă şi să ies la căutări.”, a declarat un polițist, scrie sursa anterior menționată.