Avertisment de la meteorologi! Fenomen periculos în Europa –

Un nor de praf „excepțional de dens”, din Sahara, își croiește drum prin Europa, a avertizat Serviciul Copernicus de Monitorizare a Atmosferei (CAMS) al Uniunii Europene.

La scurt timp, meteorologii români au venit cu precizări legate de influența pe care fenomenul o va avea în țara noastră. Potrivit specialiștilor ANM,  masa de aer cu praf saharian nu va ajunge deasupra României.

”În perioada 9 aprilie, ora 17:00 – 11 aprilie, ora 18:00, circulaţia aerului deasupra continentului european nu va favoriza pătrunderea unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană deasupra României”, transmite Administraţia Naţională de Meteorologie.

Norul de praf a traversat continentul

Potrivit specialiştilor, norul de praf a trecut peste mare parte a Spaniei pentru a ajunge în sud-estul Franței, Germania și colțul de sud-est al Marii Britanii. A adus apusuri colorate în multe regiuni, lăsând depozite de praf pe mașini și geamuri.

Dar, a adus și particule minuscule „PM10” – care sunt suficient de mici pentru a fi inhalate – depășind pragul de siguranță al UE în unele regiuni. Oamenii din sudul și estul Spaniei au ajuns să respire aer deosebit de murdar, unii senzori înregistrând concentrații de PM10 de patru ori peste limita acceptată.

Norul de praf este al treilea de acest tip care ajunge în Europa, în ultimele săptămâni. Dar, este primul catalogat drept „excepțional de dens” de Copernicus.

Medicii de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara au tras recent un semnal de alarmă privind valul de praf saharian care ajunge în România.

Potrivit specialiştilor, nisipul fin din componența norului de praf saharian conține magneziu, fier, calciu și granule de fosfor, chiar și mercur. Medicii au avertizat că norul de praf saharian poate afecta atât persoanele cu probleme respiratorii, cât şi pe cele sănătoase.

Odată inhalate particulele de praf, acestea ajung pe căile respiratorii unde sunt detectate de celulele epiteliale și activează macrofagele, o subcategorie a globulelor din sânge cu rol în cadrul sistemului imunitar, și celulele imune.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *