Calendar ortodox pentru ziua de 14 martie 2024: Rugăciunea tămăduitoare pe care să o rostească creștinii –

Sărbătoarea din data de 14 martie 2024 din calendarul ortodox, data la care Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Benedict de Nursia, ce a primit din partea Domnului darul vindecării.

Rugăciunea tămăduitoare pe care este bine să o rostești pe 14 martie!

Calendar ortodox 14 martie 2024

Sărbătoare 14 martie. Sfântul Cuvios Benedict de Nursia este sărbătorit în fiecare an pe data de 14 martie în calendarul ortodox.

Sfântul Cuvios Benedict de Nursia s-a născut în anul 480 în provincia Nursia, iar acesta a făcut parte dintr-o familie avută, dar și o soră geamănă, ce a urmat și ea calea Domnului. Părinții Sfântul Cuvios Benedict de Nursia și-au dorit ca acesta să aibă parte de o educație aleasă, motiv pentru care l-au trimis la Roma pentru a urma studiile, alături de doica sa.

După ce acesta a terminat studiile, Sfântul Cuvios Benedict de Nursia a decis să se retragă într-un loc ce se numește Efide, după care a decis să stea în pustietate, într-o peșteră, unde a viețuit ca eremit vreme de trei ani. Romano era un monarh de la o mănăstire din apropiere, iar acesta l-a ajutat pe Sfântul Cuvios Benedict de Nursia să urmeze un stil de viață monahal.

Oamenii din ținuturile de lângă au început să afle de sfințenia acestuia, iar în momentul în care a decedat egumenul mănăstirii Vicovaro, Sfântul Cuvios Benedict de Nursia a fost chemat de monahii acesteia spre a le fi îndrumător, însă acesta era atât de aspru în care monahii au vrut să îl otrăvească.

Acesta a decis astfel să se întoarcă în peștera sa, unde a luat sub grija sa mai mulți ucenici, fiind astfel ajutat să construiască 12 mănăstiri.

Înainte cu șase zile înainte de a muri, acesta și-a prevestit decesul, astfel și-a săpat singur mormântul, iar în a șasea zi s-a împărtășit și a dat binecuvântarea ucenicilor săi, provila.ro.

Sărbătoare 14 martie

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Benedict de Nursia, sărbătorit pe 14 martie în calendarul creștin

O, Sfinte al lui Dumnezeu și făcătorule de minuni Benedicte, cine va putea cu adevărat să spună ostenelile tale cele din toată viața ta? De aceea mai mult te-ai sârguit de a ascunde isprăvile cele duhovnicești decât a le arăta. Ai urât slava lumii și ai fugit de dânsa până ce Dumnezeu a binevoit a te descoperi și la vreme a te pune în sfeșnicul Bisericii Sale spre folosul monahilor și al tuturor creștinilor.

Cu multe daruri de la Dumnezeu ai fost împodobit și ca un soare duhovnicesc în lume ai strălucit. Te-ai arătat desăvârșit în lucrarea tuturor faptelor bune și prin pilda vieții, mai mult decât prin vorbe, pe ucenicii tăi la calea mântuirii i-ai povățuit. Tu, pe Dumnezeu din toată inima L-ai iubit și, crucea ostenelilor și a răbdării o ai dus până la sfârșit.

Aceasta înțelegând, noi nevrednicii, despre sfânta ta viață și crezând că mare îndrăzneală ai către Prea Bunul Dumnezeu, venim cu rugăminte către tine, să te rogi, ca prin mila Domnului și prin sfintele tale rugăciuni, să dobândim milă și iertare în toată viața noastră, în vremea sfârșitului și în ziua judecății de apoi. Amin.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *