Când trebuie, de fapt, să faci mucenici. Tradițiile pe care românii le-au uitat

Deja începem să ne apropiem cu pași repezi de ziua în care vom pune pe mese unul dintre cele mai îndrăgite preparate tradiționale românești. Este vorba despre mucenici!

O scurtă privire în calendar ne va arăta că deja ne apropiem rapid de data la care gospodinele din țara noastră vor începe să pregătească faimoșii mucenici. Iar acest preparat delicios nu este doar o simplă rețetă de primăvară, ci are în spate o tradiție deosebită! Mai precis, pe data de 9 martie, când mucenicii sunt puși pe mesele românilor, se sărbătorește prăznuirea celor 40 de Mucenici din Sevastia.

Potrivit tradiției creștine, aceștia erau soldați creștini din Capadocia, iar după ce și-au mărturisit credința, în anul 320, au fost supuși unor chinuri teribile și, în cele din urmă, uciși. Înainte de a muri, ei au petrecut 8 zile în temniță, iar de aici vine și forma distinctivă de „8” pe care o au mucenicii.

Astfel, pentru a marca acest eveniment, pe data de 9 martie sunt pregătiții faimoși mucenici, care trebuie duși la biserică, pentru a fi sfințiți de către preot. Un detaliu pe care poate că nu mulți dintre noi îl știm este faptul că mucenicii au nume diferite de-a lungul țării! De exemplu, lor li se mai spune și brădoși, sfințișori, ori sfinți.

Mucenicii sunt ușor de făcut, de obicei se folosește un aluat obișnuit, de post, care este modelat în formă de „8” și fiert în apă cu zahăr. În Moldova, în aluat se mai adaugă și lapte, ouă, unt, iar peste mucenici se presară miere.

Există, desigur, nenumărate tradiții asociate acestei zile, pe care mulți români le respectă în fiecare an. De exemplu, pe data de 9 martie se împarte mâncare în memoria persoanelor care au decedat, iar pe lângă mucenici se mai dau, în mod tradițional, fasole, nuci, ori alune. De asemenea, se mai spune că în această zi nu trebuie să se facă treburi prin casă, nu se spală haine și nici nu se împrumută bani.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *