Care sunt valorile normale ale colesterolului și ce simptome apar când e prea mare –
Nivelul crescut al colesterolului este una dintre principalele cauze ale bolilor cardiovasculare şi, netratat, creşte riscul de infarct sau accident cerebral.
În România, peste o treime din populaţie este afectată de hipercolesterolemie.
Medicii avertizează că numărul bolnavilor e în continuă creştere, în special din cauza regimului alimentar bogat în grăsimi şi a sedentarismului.
Organismul uman are nevoie de colesterol, rolul său fiind, printre altele, acela de a asigura integritatea celulelor şi de a sta la baza unor diverse procese biochimice.
Însă, există două tipuri de colesterol, „rău” (LDL), care se depune pe pereţii vaselor de sânge, şi „colesterolul bun” (HDL), pe care ficatul îl poate procesa şi apoi elimina din organism.
Nivelul total de colesterol sangvin nu trebuie sa depaseasca valoarea de 200 mg/dl.
Daca aceasta valoare creste, ar trebui sa luam masuri preventive inainte sa se ajunga la un nivel riscant de colesterol (mai mare de 250 mg/dl). Mentinerea ratiei zilnice de grasimi ingerate sub valoarea de 20%, maximum 30% din totalul caloriilor este vitala pentru pastrarea nivelului de colesterol in limite normale.
Îngroşarea vaselor de sânge, risc de infarct
Deşi poate fi moştenită, hipercolesterolemia este de cele mai multe ori cauzată de alimentaţia bogată în grăsimi saturate (produse de origine animală, dar şi margarină), de lipsa activităţii fizice, dar şi de fumat, care scade nivelul de „colesterol bun”.
Pe de altă parte, pacienţii care au probleme cu colesterolul nu prezintă niciun fel de simptome, însă în timp acesta se depune pe vasele de sânge. Astfel, se instalează şi ateroscleroza, afecţiune ce produce infarctul miocardic. „Ateroscleroza reprezintă o afecţiune cronică.
Din păcate, fluctuaţiille de risc pe termen scurt provoacă evenimente acute, cum ar fi infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral”, explică Gheorghe Andrei Dan, medic la Clinica de Medicină Internă şi Cardiologie, din cadrul Spitalului Clinic Colentina.
În acest sens, afecţiunile conexe pot fi prevenite dacă pacienţii îşi verifică regulat valoarea colesterolului prin intermediul analizelor de sânge.
Bine ar fi ca toţi cei care au depăşit vârsta de 20 de ani să facă această analiză măcar o dată la patru-cinci ani. Persoanele care se ştiu însă cu un nivel crescut al colesterolului trebuie să urmărească anual nivelul acestuia, iar recomandarea pentru analize o va da medicul de familie sau medicul specialist.
În ceea ce priveşte medicaţia ce poate ţine sub control nivelul colesterolului, specialiştii spun că statinele sunt cele mai eficiente şi cele mai frecvent folosite medicamente.
„Prevenirea complicaţiilor cardiovasculare vizează controlul lipidic, tensional şi ponderal.
În controlul lipidic, tratamentul cu statine este prima opţiune conform ghidurilor internaţionale, capabil să reducă rata de progresie a plăcii de aterom, responsabilă de apariţia aterosclerozei”, subliniază Nicolae Hâncu, medic la Centrul Clinic de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice din Cluj-Napoca.