Data la care vin pensiile în martie. Motivul pentru care vor fi întârzieri

Jumătate dintre cei 5 milioane de pensionari ai ţării au decis ca pensia să le fie adusă de poștaș. Acest lucru se întâmplă începând cu data de 2 a fiecărei luni. Doar că în martie avem o situaţie specială, ce va duce la o uşoară întârziere a plăţilor. 

Cum data de 2 martie pică într-o sâmbără, iar 3 martie e duminică, pensiile vor fi aduse de poștaș pe data de 4 martie, luni, cu o întârziere de câteva zile.

Este bine ca pensionarii să știe că dacă nu sunt găsiți acasă, poștașul reține pensia timp de 2 zile la oficiul poștal. Dacă pensionarul nu se prezintă să o ridice, pensia este trimisă înapoi la Casa de pensii.

Așa cum precizează aceeași Casă de pensii, conform calendarului, primele pensii care se dau sunt cele aduse poștaș încă din primele zile ale lunii martie. Și luna aceasta va fi o mică decalare cu plățile care vor începe de luni, 4 martie.

În funcţie de opţiunea pensionarului, drepturile de pensie se achită prin mandat poştal, la domiciliul beneficiarului drepturilor de pensie sau al mandatarului, ori în cont curent sau cont de card la una din băncile cu care Casa Naţională de Pensii Publice a încheiat convenţii pentru plata drepturilor de pensie.

În cazul pensionarilor care au optat pentru ca pensia să fie încărcată pe card, avem următorul caz: În data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni pensionarii primesc banii pe card.

Când se achită pensiile prin poștă

În intervalul 1 – 15 ale lunii, la domiciliul beneficiarilor.

Când sunt puse în plată drepturile de pensie

Pensiile se plătesc de la data acordării, cu excepţia pensiei anticipate şi a pensiei anticipate parţiale,  care se plătesc de la data încetării calităţii de asigurat.

Pensia medie și punctul de pensie au crescut de la 1 ianuarie 2024, cu un procent de 13,8%.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *