Doliu în biserică: Un iubit preot s-a stins la doar 46 de ani!

A fost doliu în biserică, a doua zi de Crăciun. Un iubit preot s-a stins la doar 46 de ani! Este vorba despre preotul Daniel Buda, decan al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu.

Un iubit preot s-a stins la doar 46 de ani!

Un iubit preot a murit la doar 46 de ani. Vestea morții preotului Daniel Buda a îndurerat familia, prietenii, dar și pe colegii de la Facultatea de Teologie unde era decan. Originar din Târgu Lăpuș, Daniel Buda era căsătorit și avea doi copii, în vârstă de 12 și 16 ani.

În luna februarie a acestui an părintele suferise un accident vascular în timp ce era în Germania la o conferință împreună cu alți cinci colegi de ai săi de la facultate. Aceștia au chemat imediat ambulanța, iar părintele Daniel Buda a fost dus la spital, acolo în Germania, unde a intrat în comă. Iar în ciuda eforturilor făcute de medici în toate aceste luni inima părintelui Daniel Buda a încetat să mai bată în a doua zi de Crăciun.

Preotul Daniel Buda era decanul Facultății de Teologie „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu din 2020. Colegii și cei care l-au cunoscut spun despre el că era un om deosebit, cu viziune și foarte sufletist.

„Cu durere dar cu nădejde în Hristos Domnul anunțăm trecerea la cele veșnice a Pr. Prof. Univ. Dr. DANIEL BUDA, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu. Dumnezeu să-i rânduiască parte cu aleșii Săi. Veșnica pomenire!”, au scris reprezentanții Mitropoliei Ardealului pe Facebook.

Cine a fost Daniel Buda

Specializat în Istoria Bisericii, a lucrat peste 10 ani și în cadrul departamentului de Relații Externe al Consiliului Mondial al Bisericilor (CMB) din Geneva.

Originar din Târgu Lăpuș, Maramureș, Daniel Buda era născut la data de 7 iunie 1977.

Studiile de Teologie le-a început în anul 1991, absolvind mai multe instituții de învățământ teologic.

În perioada 1996-2000 a urmat cursurile Facultății de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, secția Teologie Ortodoxa Pastorală. Licențiat în Teologie, a urmat, în perioada 2000-2001, studii aprofundate la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, specializarea Teologie istorică.

Din 2001 și până în 2004, Daniel Buda a urmat programul de doctorat la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, sub îndrumarea Pr. Prof. Dr. Aurel Jivi și încheiate, datorită decesului acestuia, sub îndrumarea Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu.

La data de 16 iulie 2004 a susținut teza de doctorat cu titlul „Hristologia antiohiana de la Sfântul Eustatiu al Antiohiei pâna la Nestorie”, obţinând calificativul Magna cum Laude.

Mai mult, părintele Daniel Buda are și o bogată activitate didactică, parcurgând mai multe funcții și posturi didactice: preparator (2003-2007), lector (2007-2014), conferențiar (din anul 2014), iar până de curând a fost profesor universitar, îndrumător de doctorat, specializat în Istoria Bisericii Universale, iar din 2020 decan al facultății sibiene.

Acum, a fost doliu în biserică, a doua zi de Crăciun, când un iubit preot s-a stins la doar 46 de ani.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *