Iată câteva adevăruri ciudate despre zodia Taur – Este cea mai încăpățânată zodie dintre toate

Cea mai încăpățânată zodie a horoscopului este zodia Taur, iar asta este foarte clar atât pentru cei care s-au născut în această zodie, cât și pentru cei care au avut sau au de-a face cu ea.

Taurii sunt persoane foarte legate de familie, o consideră o prioritate în viața lor și se încred cu greu în persoane care nu le sunt rude. Îți dai seama imediat dacă un Taur este supărat, dacă îl doare ceva sau, din contră, dacă este mulțumit și vesel. Nu este nevoie să-ți spună asta cu cuvinte, poți recunoaște foarte ușor sentimentele unui Taur doar uitându-te la fața lui.

Taurii sunt persoane care nu mint niciodată atunci când vine vorba de sentimente sincere și puternice.

Dacă ai norocul ca un Taur să-ți declare dragostea sa, atunci trebuie neapărat să-l crezi pe cuvânt pentru că nu spune asta oricui și nici dacă ceea ce simte nu este suficient de intens. Un partener Taur nu te lasă niciodată la greu, e mereu alături de tine și te sprijină necondiționat.

Taurii sunt persoane care, de obicei, muncesc din greu, dar există și momente în care tot ceea ce-și doresc este să nu facă nimic și să se relaxeze. Ai mare grijă să nu calci niciodată pe coadă un Taur. Dacă nu ai rude sau prieteni Tauri, probabil nu știi cât de înverșunați pot fi, chiar și cu persoanele apropiate.

Ține cont de sfatul nostru și mai bine taci decât să ai o dispută cu un Taur.

Taurii sunt persoane cu o frumusețe aparte la exterior, dar au și o minte inteligentă, extrem de atrăgătoare. Țin minte absolut totul, nu le scapă nimic.

În general, sunt persoane liniștite care preferă să stea în zone unde nu există prea mult zgomot. Singurul zgomot pe care îl acceptă este sunetul muzicii de calitate.

Dacă vrei să recuperezi un partener Taur, nu încerca tactica de a-l face gelos. Vei reuși exact contrariul: nu vei face decât să-l convingi să nu are rost să mai aibă sentimente pentru tine.

Taurii sunt persoane extrem de încăpățânate, nu-i poți convinge niciodată că tu ai dreptate și ei nu. Nici nu are rost să încerci, mai ales în situațiile când o țin pe-a lor până în pânzele albe.

Taurii trăiesc în lumea lor și nu-i deranjează asta. Multă lume nu reușește să descifreze acest univers mult prea complex al Taurilor. Sunt genul de parteneri care fac pe plac persoanei iubite.

Taurii nu scot bani grei din buzunar pentru a-ți face fericită perechea, dar apelează la detalii semnificative, la gesturi mici cu care știu sigur că o pot cuceri.

Pentru persoana de care un Taur este îndrăgostit, ar putea face chiar sacrificiul de a fi un bun ascultător, dar chiar și așa, nu-i va da dreptate. Taurii nu țin niciodată în ei ceea ce simt, mai ales atunci când sunt nervoși.

Nu obișnuiesc să bârfească, așa că îți vor spune direct ce părere au despre tine. Bine ar fi să nu scoți din sărite un Taur, are nevoie de mult timp să se liniștească.

Iată 5 lucruri pe care nu i le spui niciodată unui nativ din zodia Taur:

1. Grăbește-te, hai mai repede!

Nu vei reuși niciodată să faci un nativ din zodia Taur să se grăbească. Este o persoană calmă, răbdătoare și înceată, așa că nu schițează niciun gest dacă nu este presat de situație.

2. Nu încerca să-l convingi să renunțe la bani

Taurul este extrem de materialist. În orice face, scopul este obținerea resurselor financiare. Sunt persoane care fac avere, care strâng în permanență, care luptă mereu să facă profit. Nu vei putea să schimbi acest lucru în niciun chip.

3. Schimbă-te!

Nu vei putea niciodată să convingi un Taur să se schimbe. Este foarte convins că tot ceea ce face este bine și i se potrivește. Dacă se simte bine cu felul în care i se desfășoară viața, nu se va schimba sub nicio formă și nu-l vei putea convinge nici dacă îi oferi argumente puternice.

4. Nu îl acuza de înșelăciune sau de minciună

Taurul este o persoană corectă și fidelă. Dacă intră într-o relație, va fi corect până la capăt și se așteaptă și de la celălalt la același comportament. Taurul acționează cu corectitudine și cu sinceritate maximă în orice relație din viața lui, indiferent de natura acesteia. Dacă îl acuzi că a înșelat sau a mințit, îl vei răni groaznic și se va simți umilit.

5. Nu îi adresa cuvinte care îl determină să devină gelos

Taurul se numără printre cei mai geloși nativi. Posesivitatea sa nu are margini și când este într-o relație, își dorește ca partenerul să i se dedice cu totul. Uneori, este gelos chiar și atunci când vine vorba de relațiile de prietenie din viața sa.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *