Începe Saptamana Mare. Ce trebuie să faci in Lunea Mare pentru noroc, bunăstare și sănătate
Saptamana Mare este ultima saptamana dinaintea Invierii Domnului
În Lunea Mare, prima zi din Saptamana Patimilor, tradiția spune că este momentul perfect pentru a începe o curățenie generala în casă.
Traditii si obiceiuri
Femeile își îndreaptă atenția către acest lucru, scotând toate lucrurile afară pentru a aerisi casa și a alunga orice negativitate acumulată în timpul iernii. Se spală și se varuiește totul pentru a primi cu bucurie sărbătoarea Paștelui.
In Lunea Mare se poate spala
Această zi este marcată și de două pomeniri importante. Una dintre ele este dedicată lui Iosif, al unsprezecelea fiu al lui Iacob și primul al Rahilei.
Conform Bibliei, Iosif a fost trădat de frații săi și aruncat într-o fântână, apoi vândut unor negustori pentru 30 de arginti. Frații săi au conspirat să-l ucidă, dar Ruben a intervenit pentru a găsi o alta soluție. “Sa nu te prinda Pastele in necuratenie, ca te blesteama casa!”
“Iata visatorul! Haidem sa-l omoram si sa-l aruncam intr-un put si sa zicem ca l-a mancat o fiara salbatica si vom vedea ce se va alege de visurile lui”, au strigat fratii, dar Ruben, cel mai mic dintre ei a avut alta varianta: „Nu, sa nu varsati sange! Aruncati-l mai bine in putul acela din pustiu, dar mainile sa nu vi le puneti pe el”.
Iosif a fost vandut pe 30 de arginti
Iosif, aruncat in fantana, semnifica punerea lui Hristos in mormant. Si pentru ca putul era lipsit de apa, pana la Invierea lui Hristos, mormantul era chipul mortii, dar dupa, mormantul nu a mai fost considerat loc de veci. De asemenea, vanzarea lui Iosif pentru 30 de arginti este o preinchipuire a lui Hristos, vandut de Iuda, tot pentru 30 de arginti.
A doua pomenire este cea a smochinului neroditor
„Iar a doua zi iesind ei din Betania, Domnul a flamanzit. Si vazand un smochin de departe, avand frunze, a mers sa vada daca va gasi ceva in el”, a scris evanghelistul Marcu. Acest smochin neroditor este simbolul sinagogii, care nu a adus rodul mantuirii pe care l-a odraslit din plin Biserica crestina.
Pentru Isidor Pelusiotul are alta talcuire: „Daca Domnul nu gaseste in el odihna, a doua zi, adica dupa viata aceasta de acum, il usuca prin blestem si-l trimite in focul vesnic. Smochinul uscat din Sfanta Evanghelie este ca un stalp cu totul uscat, care ingrozeste pe cei care nu fac rod potrivit de virtute”.