Meteorologii Accuweather anunță ninsori în București: Cum va fi vremea în următoarele trei luni

Meteorologii Accuweather au anunțat că sunt șanse mari să revină ninsorile în București. Află cum va fi vremea în perioada următoare și când revin ninsorile.

Se schimbă vremea și revin ninsorile

Conform prognozei meteo realizată de reprezentanții Accuweather, vremea se schimbă și sunt șanse să revină ninsorile, după ce în luna februarie am avut temperaturi de primăvară. Astfel meteorologii revin cu vești importante și anume că în anumite regiuni ale României va ninge și se va depune un nou strat de zăpadă, iar temperaturile vor ajunge la pragul înghețului.

În luna martie, temperaturile vor fi ridicate, iar maximele se vor încadra între 0 și 19 grade, dar începând cu data de 26 martie, vremea se va schimba radical. Atunci vor apărea ninsorile, mai ales în Capitală, iar temperaturile maxime nu vor depăși 9 grade Celsius.

De asemenea și în județul Cluj, vremea se va schimba și va fi caracterizată prin revenirea precipitațiilor sub formă de ninsori și se vor înregistra temperaturi minime negative.

Astfel, ninsorile vor revin începând cu data de 5 martie 2024.

Cum va fi vremea în luna martie 2024?

Conform accuweather.com, începând cu data de 12 martie 2024 – se vor înregistra ploi, temperatura maximă va fi de 8 grade, iar cea minimă va atinge -2 grade Celsius;

14 martie 2024 – se vor înregistra precipitații sub formă de ninsoare, temperatura maximă va atinge 7 grade, iar cea minimă coboară la -3 grade Celsius;

19 martie 2024 – se vor înregistra precipitații sub formă de ninsoare, temperatura maximă va atinge 7 grade, iar cea minimă va ajunge la 0 grade;

21 martie 2024 – va ploua, temperatura maximă ajungând la 9 grade, iar cea minimă la 1 grad Celsius;

22 martie 2024 – va ploua, temperatura maximă va atinge 8 grade Celsius, iar cea minimă va coborî la -2 grade Celsius;

23 martie 2024 – se vor înregistra ninsori, iar temperatura maximă va atinge pragul de 8 grade. Temperatura minimă va fi de -3 grade Celsius;

24 martie 2024 – va ploua, temperatura maximă va fi de 7 grade, iar cea minimă va atinge -3 grade;

26 martie 2024 – se vor înregistra ninsori, temperatura maximă va fi de 8 grade, iar cea minimă va atinge -3 grade Celsius;

28 martie 2024 – se vor înregistra ploi, temperatura maximă va fi de 8 grade, iar cea minimă va atinge -2 grade.

Cum va fi vremea în luna aprilie și în luna mai 2024?

În luna aprilie vremea va fi plăcută cu temperaturi maxime de până la 22 de grade Celsius. Precipitațiile își vor face simțită prezența încă din primele zile ale lunii.

În schimb, în luna mai vor exista condiții de precipitații mai mici comparativ cu lunile precedente. Valorile termice maxime se vor încadra între 6 și 26 de grade Celsius, iar minimele nu vor scădea sub 6 grade Celsius.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *