Risc de zăpezi în aprilie, în România. Avertisment meteo de la ANM: ”Iernile blânde au tendința de a se prelungi”

Florinela Georgescu, director în Administrația Națională de Meteorologie (ANM), spune că românii nu ar trebui să se pripească în a se bucura de primele semne de primăvară crezând că iarna a luat sfârșit.

“Anii trecuți ne-au arătat că iernile acestea foarte blânde au o tendință de a se prelungi până spre jumătatea primăverii, în sensul în care fenomene – este adevărat, de scurtă durată – dar cu aspect de iarnă, mai pot apărea și-n martie și chiar în prima parte a lunii aprilie.”, a precizat Florinela Georgescu, la DCNews.

“Să ne amintim că anul trecut am avut un viscol, cel mai puternic viscol al sezonului 2022-2023 în 5 aprilie. A afectat partea de nord și centrul Moldovei, au fost emise două coduri roșii.

Cel puțin pentru acea parte a țării a fost cel mai sever eveniment al sezonului rece… vedeți, nici nu mai spun iarnă? La fel, în urmă cu doi ani, la București a nins între 1 și 8 martie.

Iarna care se încheie, calendaristic vorbind, într-o săptămână, mai poate aduce unele surprize. Aproape că spun din precauție, pentru că altfel, prin contribuția lunii februarie, iarna aceasta ar putea să se încheie ca fiind în topul celor mai calde ierni. Ierna 2022 – 2023 a fost cea mai caldă iarnă din ultimii 60 de ani” a mai spus Florinela Georgescu.

Situația de astăzi cu privire la temperaturile din luna februarie o înscrie ca fiind cea mai caldă din ultimii 60 de ani, cu o abatere de 6 grade Celsius, potrivit Antena 3 CNN care citeaza DCNews.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *