Se strică vremea în toată țara: ploi, descărcări electrice și vânt, temperaturile scad. Unde se va depune brumă și unde va fi cod galben –

Vremea se strică în aproape toată țara, avertizează meteorologii care au emis o informare de vreme rea pentru zilele de duminică, 24 martie, și luni, 25 martie.

Astfel, potrivit anunțului Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 24 martie, ora 10 – 25 martie, ora 20, temporar va ploua local moderat cantitativ în centrul, sudul și estul țării și se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp, iar mai ales pe parcursul nopții de duminică spre luni (24/25 martie), în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei pe arii restrânse 25…30 l/mp. Vor fi mai ales averse, însoțite izolat de descărcări electrice.

La munte vor fi precipitații mixte pe parcursul zilei de duminică, apoi vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă. Trecător se vor semnala precipitații mixte, pe arii restrânse și în Transilvania și nordul Dobrogei.

Vântul va avea local și temporar intensificări, cu rafale în general de 40…50 km/h, iar în zona montană de 60…70 km/h.

Se va produce brumă în noaptea de duminică spre luni în vestul și nord-vestul teritoriului, iar în noaptea de luni spre marți în special în regiunile intracarpatice și în zona deluroasă din sud.

Cod galben de ninsori și vânt puternic

ANM a mai emis și un cod galben, valabil din noaptea de duminică spre luni până luni seara. Astfel, în intervalul 25 martie, ora 02 – 25 martie, ora 20, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari în zona înaltă (în general la peste 1700 m) unde rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând reducerea vizibilității.

Pe parcursul zilei de luni (25 martie) în Dobrogea, estul Munteniei, sud-estul Moldovei, vestul și sudul Olteniei și în sudul Transilvaniei vântul va prezenta intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *