Ultimul mesaj postat de Mirela Biftoi, femeia tranșată și aruncată pe un câmp din Dâmbovița: ,,Ești bine?”. Detalii halucinante din trecutul victimei au ieșit la iveală
Mirela Biftoi este femeia ale cărei rămășițe au fost descoperite pe un câmp din Dâmbovița. Anchetatorii au scos la iveală detalii cutremurătoare din trecutul femeii în vârstă de 38 de ani, iar problemele pe care aceasta le avea sunt reflectate și-n postările sale de pe rețelele sociale.
Ce a postat Mirela cu puțin timp înainte să fie dată dispărută
O descoperire șocantă a avut loc săptămâna trecută, pe un câmp din apropierea autostrăzii A1, atunci când un bărbat a găsit mai multe rămășițe umane pe arătură.
În urma rezultatelor ADN, victima se numește Mirela Gheorghița Biftoi, o femeie în vârstă de 38 de ani din Capitală. Potrivit informațiilor furnizate de Gândul, femeia ar fi practicat prostituția și avea o pasiune pentru jocurile de noroc.
Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi fost ucisă în urmă cu o lună, dată fiind starea avansată de descompunere în care se afla cadavrul. Înainte de a fi dată dispărută, femeia a postat un videoclip din care dă de înțeles că se simțea singură, în ciuda faptului că s-ar fi aflat într-o relație din anul 2021, conform informațiilor furnizate pe o rețea socială.
„Te-a sunat cineva să te întrebe ”tu ești bine? Ai mâncat azi? Ești ok? Ești sănătoasă? Te ajut cu ceva? Cine?”.
Nimeni”, se arată în videoclipul postat de Mirela, pe pagina sa personală de Facebook.
Femeia ar fi practicat prostituția și era pasionată de jocurile de noroc
Identificată ca Mirela Gheorghița Bitfoi, femeia de 38 de ani ce locuia în Capitală a fost raportată dispărută de către familia sa în data de 6 martie, potrivit Gândul. Sora femeii dispărute a fost chemată la audieri și a relatat anchetatorilor faptul că Mirela era implicată în practicarea prostituției, iar mai mult, avea o pasiune pentru jocurile de noroc.
În urma constatărilor, anchetatorii au început să contureze un tablou mai clar al vieții și activităților femeii.
Se pare că Mirela era parte a unei lumi mai puțin vizibile a societății, unde practicarea prostituției și participarea la jocurile de noroc erau aspecte frecvente. Informațiile furnizate de sora sa au deschis noi direcții în investigație, în efortul de a reconstitui ultimele ei zile și de a identifica eventualii suspecți sau motive care ar fi putut contribui la tragicul său sfârșit, potrivit sursei menționate anterior.
Investigațiile autorităților au relevat că locul unde a fost descoperit trupul neînsuflețit al victimei nu corespunde locului crimei.
Potrivit concluziilor preliminare, crima a avut loc în altă parte, iar autorul a decis să abandoneze cadavrul într-o zonă considerată de el a fi izolată, la aproximativ șapte metri de carosabil, pe breteaua de ieșire de pe autostrada A1, potrivit Gândul.