Un sucevean din Verești, membru în „Oastea Domnului”, a dezgropat un „frate” mort de câteva zile, după ce l-a visat viu –
Caz bizar în satul Corocăiești, comuna Verești, în județul Suceava. Mormântul unui bărbat îngropat recent a fost profanat de un simpatizant al cultului „Oastea Domnului”. Acesta l-ar fi visat pe „fratele” decedat, care i-a transmis un semn de viață, așa că s-a dus și l-a dezgropat, transmite Monitorul de Suceava.
Comunitatea locală a aflat despre grozăvie în dimineața zilei de 2 aprilie, la ora 9:30, atunci când polițiștii Secției Rurale Ipotești au fost sesizați prin apel la 112, de către preotul paroh al Bisericii cu hramul „Sfânta Treime”, despre faptul că un mormânt din cimitirul nou a fost profanat.
Preotul fusese anunțat de familia unui localnic îngropat săptămâna trecută
Membrii familiei s-au alarmat atunci când au văzut cu ochii lor ce se întâmplase: mormântul bărbatului decedat era săpat, iar capacul de la sicriu deschis. Preotul, după ce a văzut grozăvia cu ochii lui, a sunat la 112. Iar autorul faptei nu a fost greu de găsit, ba chiar și-a asumat imediat responsabilitatea.
Ilie, în vârstă de 45 de ani, care figurează cu domiciliul în Stroiești, a recunoscut comiterea faptei. Individul le-a povestit polițiștilor că este simpatizant al cultului „Oastea Domnului” și că a fost prezent la înmormântarea din 28 martie 2024 a bărbatului al cărui mormânt îl profanase. Motivul pentru care a deschis sicriul? L-a visat peste noapte pe „fratele” Viorel, care i-a dat de înțeles că este viu, așa că s-a dus și l-a dezgropat.
Bărbatul din Suceava care a profanat mormântul unui „frate”, dus la Psihiatrie
După astfel de declarații, bărbatul în vârstă de 45 de ani nu putea ajunge în altă parte decât la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean. Polițiștii au întocmit un dosar penal privind comiterea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte.
Sustragerea, distrugerea sau profanarea unui cadavru ori a cenuşii rezultate din incinerarea acestuia se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Oastea Domnului este o mișcare din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, care a luat ființă în anul 1923, la inițiativa preotului ardelean Iosif Trifa. După definiția pe care i-a dat-o părintele Iosif Trifa, Oastea Domnului este „aflarea și vestirea lui Iisus Hristos cel răstignit”.