Veste bună pentru toți pensionarii din România! Guvernul a aprobat normele pentru recalcularea pensiilor

Guvernul a adoptat o hotărâre crucială referitoare la recalcularea pensiilor conform Legii nr. 360/2023, consolidând astfel angajamentul său față de echitatea și stabilitatea în ceea ce privește sistemul de pensii publice.

Potrivit normelor proaspăt adoptate, nicio pensie nu va scădea ca urmare a noii legi, iar recalculările vor fi efectuate într-un mod atent și transparent.

„Hotărârea Guvernului privind Normele de aplicare a Legii nr. 360/2023 a fost aprobată în ședința de astăzi a Executivului.

Normele fac parte din proiectul amplu asumat de Guvernul României de a recalcula toate pensiile din sistemul public în spiritul echității, contributivității și stabilității în muncă.

Unul dintre elementele fundamentale ale normelor de aplicare este acela că nicio pensie nu scade ca efect al noii legi.

 Astfel, după ce în ianuarie 2024 pensiile tuturor românilor au fost majorate cu 13,8%, în septembrie 2024 se vor plăti pensiile recalculate.

Important de reținut este faptul că este pentru prima dată când în același an au loc și o majorare a pensiilor, și o recalculare a acestora”, potrivit anunțului Ministerului Muncii.

„Reforma sistemului de pensii asigură sustenabilitatea și aduce echitate pentru pensionari și viitorii pensionari. Pentru muncă egală și contribuții egale, pensia va fi egală. Stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public de pensii prin aplicarea formulei prevăzute de noua Lege a pensiilor are drept rezultat corectarea inechităților sistemului public de pensii”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *