Zilele în care se va face plata pensiilor și alocațiilor pe luna februarie

Plata indemnizațiilor unice la nașterea copilului, indemnizațiilor pentru creșterea copiilor, indemnizațiilor pentru creșterea copiilor gemeni și a indemnizațiilor paternale sociale se va face în zilele de 2, 9, 16 și 22 februarie.

Indemnizațiile de maternitate și indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, urmează a fi plătite în zilele de 8, 14 şi 20 februarie.

”Totodată, menționăm că la data de 2 februarie este planificată plata pensiilor şi alocaţiilor sociale achitate prin intermediul instituţiilor bancare, iar la data de 8 februarie urmează a fi finanțate alocaţiile nominale de stat și alocațiile lunare de stat. Reamintim că, după finanțarea plăților acestea se procesează de către prestatorii de servicii de plată în cadrul serviciului guvernamental de plăţi electronice (MPay), iar beneficiarii pot ridica banii după finalizarea acestor procese. Lista prestatorilor de servicii de plată poate fi găsită AICI, se arată într-un comunicat la CNAS.

Cum se stabilește plata indemnizațiilor

Începând cu 1 ianuarie 2024, indemnizația unică la nașterea copilului, indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 2 ani, indemnizația lunară pentru creșterea copilului pînă la vârsta de 3 ani, indemnizația lunară de suport pentru creșterea până la vârsta de 3 ani a copiilor gemeni sau a mai multor copii născuți dintr-o singură sarcină se stabilesc de către Casa Naţională de Asigurări Sociale, din oficiu, mamei.

În cazul în care mama nu întrunește condițiile de stabilire a indemnizației – tatălui, în baza datelor privind naşterea copilului disponibile în Registrul de Stat al Populației, fără necesitatea depunerii cererii la casa teritorială de asigurări sociale sau în mod electronic.

Potrivit CNAS,  tot începând cu 1 ianuarie 2024, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la 3 ani se stabileşte unuia dintre părinții asigurați, fără condiția aflării în concediu pentru îngrijire a copilului. Totodată, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului până la 3 ani se va calcula din venitul asigurat al unuia dintre soţii asiguraţi.

Indemnizația unică la nașterea copilului a fost dublată

Indemnizația unică la nașterea copilului a fost majorată, începând cu 1 ianuarie 2024, cu 9. 068 de lei. Asta înseamnă că mamele primesc cu 20. 000 de lei, față de 10.932, cât primeau în 2023.

Majorarea indemnizației unice la nașterea copilului face parte din măsurile Bugetului pentru anul 2024, „Investim pentru copii”. Totodată, contribuie la realizarea Programului de activitate a Guvernului „Moldova prosperă, sigură, europeană”.

Acesta prevede oferirea suportului pentru familii prin intermediul programului „Familia”, care va contribui inclusiv la fortificarea capacităților familiilor și va reduce sărăcia în rândul copiilor. Conform estimărilor CNAS, în anul 2024, peste 33 de mii de familii beneficiază de indemnizație unică la nașterea copilului.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *