Ziua în care te-ai născut îți spune cât de bogat vei fi. Numerologii dezvăluie cum se calculează cifra avuției –

Ziua în care te-ai născut îți spune cât de bogat vei fi. Indiferent că unii spun că nu au nevoie de bani pentru a fi fericiți, ei bine, aceștia sunt esențiali în viața oricui. Chiar dacă pe moment nu stai foarte bine la acest capitol, în viitor lucrurile se pot schimba.

Ziua în care te-ai născut îți spune cât de bogat vei fi. Data nașterii joacă un rol important în destinul nostru, dragoste, carieră și bani, toate sunt legate de momentul în care ne-am născut. În funcție de această zi, oamenii își pot calcula cifra avuției, aflând în acest fel ce statut financiar vor avea.

Ziua în care te-ai născut îți spune cât de bogat vei fi

Numerologii au explicat ce înseamnă, de fapt, cifra avuției, care îți arată cât de bogat vei fi. Trebuie adunate toate cifrele din data de naștere, iar la răspunsul final se adaugă 1. În cazul în care rezultatul este peste 9, de exemplu 10 sau 11, cifrele din aceste numere mai trebuie adunate încă o dată.

Exemplu: dacă data nașterii este 29, trebuie să făcută adunarea 2+9, iar rezultatul este numărul 11. Apoi, se mai adună încă o dată 1+1=2. Ulterior, se va mai adăuga 1 pentru a afla cifra avuției. În final, rezultă 6.

Sunt și câteva persoane care primesc cele mai multe avertizări, în funcție de ziua în care s-au născut. Pentru a avea parte de noroc în viață și de reușite, aceștia trebuie să învețe să-și modereze caracterul, să nu mai aibă la fel de multe conflicte exterioare, cât și interioare, dar și să-și modereze viciile și dependențele.

„Avertizările sunt pentru cei cu 1, adică și cei cu 11 pot avea avertizări în viață și trebuie să fie foarte atenți. Cei cu 24 pe sfera relațiilor și mai pot avea avertizări și cei cu 22”, a declarat Adam Stavarache.

Admin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *